Curiozități despre raioanele Moldovei, prin care va trece cursa Rubicon 2017

16252351_1281613201876980_162701963027438222_oÎn acest articol au fost descrise raioanele de est ale Moldovei, unde se vor desfășura etapele ștafetei ultra-maratonice ”Rubicon 2017”. Îndemnăm participanții cursei să afle o serie de curiozități despre raionele, pe care le-ați ales pentru a alerga. Este atât de plăcut să parcurgi plaiul natal, știindu-i istoria și particularitățile de dezvoltare.

Prima dintre cele 43 de etape ale Rubicon-ului va începe în orașul Soroca. Prin urmare începând cu această localitate, vă invităm să parcurgeți virtual întregul traseu al cursei, care în total reprezintă 466 km prin cele 14 raioane ale Moldovei și Transnistriei.



Soroca

Soroca 01Soroca este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Soroca. Suprafaţa construită a oraşului constituie circa 10.79 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 20.65 km. Amplasat  în nord-estul republicii, pe malul drept al Nistrului, oraşul Soroca  este situat la 160 km de Chișinău.

Prima atestare certă a Sorocii datează din 12 iulie 1499, data încheierii tratatului de pace moldo-polon, martor la încheierea tratatului fiind și „Coste pîrcălab de Soroca”. Oraşul Soroca este situat la o cotitură a Nistrului, în apropierea pragurilor sale unde se formau vaduri cunoscute din vechime.

Toponimul „Soroca” nu și-a găsit deocamdată o explicare univocă, existînd mai multe variante care explică etimologia acestuia fie prin numele unei păsări (soroca-coțofană), fie prin  substantivul „soroc”, care s-ar referi la durata serviciului militar la cetate sau la termenul de participare la înălţarea ei, fie prin numeralul slavon „soroc” (patruzeci). Cert este faptul că numele cetății a fost extins și asupra ținutului, a cărui atestare documentară (1529) urmează în timp atestarea cetății.

În anul 1986 oraşului Soroca i s-a atribuit statut de oraş istoric în vederea protjării patrimoniului său.

Investigaţiile arheologice au depistat în jurul oraşului aşezări caracteristice pentru cultura Cucuteni-Tripolie, epoca bronzului, din perioada timpurie a fierului şi altele, pînă în evul mediu, fără a identifica însă vestigiile coloniei antice Alhionia (cca. 500 de ani î.H.) sau a cetăţii dacice Sargus (numită şi „Sarghidava”, „Krahita” sau „Krahidava”) localizate aici de unii istorici din secolele trecute.

Startul cursei Rubicon va fi dat lângă Cetatea Soroca

cetatea-soroca-01_0Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcţiilor defensive ale Moldovei medievale. Scrisoarea lui Petru Rareş, expediată la 23 aprilie 1543 către magistrul oraşului Bistriţa din Transilvania, în care domnitorul cerea meşteri şi calfe pentru a ridica întărituri la Soroca este considerată argumentul hotărîtor în datarea cetăţii din piatră. Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii interioare de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la distanţe egale. Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adîncite cu încă 7 m în platou pînă la stratul cu rocă dură. Partea superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se ridicau deasupra curtinelor cu 4 m, este înzestrată cu creneluri. În interiorul cetăţii trei rînduri de galerii de lemn, susţinute pe grinzi în consolă, erau destinate apărătorilor cetăţii.

Dimensiunile şi forma cetăţii Soroca sînt foarte importante pentru înţelegerea originii şi locului ei în sistemul de apărare al Moldovei medievale. Cetatea Sorocii este contemporană relizărilor Renașterii italiene, ea comportă trăsături asemănătoare cu multe dintre cetățile din nordul Italiei, dar există și destule elemente care le deosebesc. Dimensiunile mici ale cetăţii, diametrul interior egal cu 100 paşi, plasează cetatea Sorocii printre realizările remarcabile ale arhitecturii europene, fiind o mărturie a experienței meşterilor ei în arta construcţiilor.

Florești

42749117
Floreşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Florești. Suprafaţa construită a oraşului constituie circa 5.10 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 11.90 km. Amplasat pe malul stîng al rîului Răut, oraşul Floreşti este situat la o distanţă de 131 km de Chișinău.

Prima atestare documentară a localităţii datează de la mijlocul secolului al XVI-lea (între 1552-1561),  cînd domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, întărea slugilor sale Flore, Ilie Pohreb şi Oanţa, un loc pustiu, pentru a întemeia un sat. Satul fondat ia numele Floreşti indicînd originea personală a localităţii.

Mai tîrziu, într-un document din anul 1588 este menţionat vîrful rediului Florii care este identificat adesea cu localitatea Floreşti. Este cert faptul că anume documentul dat de Alexandru Lăpuşneanu vorbeşte anume despre localiatea care a stat la originea actualului oraş Floreşti.  

În anul 1923, conform datelor statistice, populaţia oraşului Floreşti constituie 4455 oameni, în oraş funcţionează 3 mori, 3 fabrici de ulei, o cooperativă agricolă.

În anul 1946 localitatea capătă statutul de oraș. Oraşul Florești este amplasat pe tronsonul de cale ferată Rîbniţa-Bălţi, fiind străbătut şi de drumul naţional Soroca-Bălţi, factori care au contribuit la dezvoltarea potenţialului economic al oraşului. În Floreşti au fost puse în funcţiune pe parcursul anilor 60-80 ai secolului XX mai multe întreprinderi industriale ca fabricile de sticlă, de conserve, de fermentare a tutunului, de vinuri, de produse lactate, uzina de turnătorie, combinatele de pine şi de deservire social a populaţiei.

La 11 octombrie 2001 Consiliului orășenesc Floreşti a adoptat Stema, Drapelul și Imnul orașului.

Albia rîului Răut a fost din vechime populată de oameni. La Florești și în apropierea orașului au fost descoperite și cercetate mai multe așezări umane preistorice. Două dintre acestea au fost întemeiate mai multe de 200 000 ani în urmă, aici fiind găsite oase pietrificate de animale, inelte de muncă din cremene din epoca paleoliticului.

Zona a fost populată și în mezolitic, fiind descoperite două așezări umane din această epocă. Din epoca pietrei șlefuite (neolitic) datează o altă așezare cu bordeie în formă de vizuini, urme de activitate agricolă, fragmente de ceramică. Și în perioadele următoare (eneolitic, epoca bronzului) aici au viețuit neîntrerupt oamenii, dovadă fiind oasele de animale, diverse obiecte, uneltele de muncă, vasele de ceramică. În zona respectivă a fost localizat un areal cultural cunoscut ca civilizația Cucuteni-Tripolie. În secolul II aici s-au format două sate care au existat pînăla invazia hunilor în anul 376, cînd au fost devastate și incendiate. În epoca migrațiilor pe aceste locuri au staționat triburile nomazilor care au lăsat 18 movile funerare.

Șoldănești

105472499

Şoldăneşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Şoldănesşti. Suprafaţă construită al oraşului constituie circa 3.77 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 11.14 km. Amplasat în partea de nord-est a republicii, oraşul Şoldăneşti este aşezat pe ambele maluri ale rîului Ciorna pe o distanţă de 4.5 km şi este situat la o distanță de 81 km de Chișinău.

Prima menţiune documentară a satului Şoldăneşti, aflat în proprietatea boierului Pisoţchi şi a soţiei sale Tudosca, fiica marelui logofăt Pătraşcu Şoldan, datează din anul 1610, localitatea fiind pomenită într-o mărturie hotărnică asupra satelor învecinate. Legenda spune că localitatea Șoldănești îşi trage denumirea de la un tînăr boier cu numele Şoldan, care în mai multe lupte a dat dovadă de curaj, fiimd răsplătit de domn prin atribuirea mai multor sate, printre care și cel care a luat numele Șoldănești. Neamul Şoldăneştilor este unul din cele mai vechi din Moldova, contemporan descălecării, după cum menţionează marele cărturar D.Cantemir. Pe parcursul secolelor al XV-lea – al XVII-lea mai mulți boieri din neamul Șoldan ocupă înalte dregătorii în stat.

Un loc aparte în dezvoltarea economică a Șoldăneștiului a avut-o morăritul. Exista o anumită tradiţie a morilor de apă amplasate pe rîul Ciorna. Şi astăzi se pot vedea pe malul Ciornei pietrele de temelie, care arată locul unei mori de apă.

În 1980 localitatea Șoldănești capătă statut de orăşel, iar din 2002 – statut de oraş.

Teritoriul orașului este amplasat pe Podişul Nistrului, relieful este moderat fragmentat şi reprezentat prin podişuri, dealuri joase şi vîlcele largi, iar interfluviile au formă de şiruri deluroase. Solurile se caracterizează prin fertilitate înaltă, predominînd cernoziomurile tipice, levigate, obişnuite şi carbonatate, soluri cenuşii şi cenuşii închise de pădure. Bonitatea medie a solului conform datelor din Cadastrul Funciar al Republicii Moldova este de 74 puncte, media pe republică fiind de 63puncte.

În apropierea orașului se află zăcăminte de argilă, calcar, pietriş, nisip. Teritoriul raionului este traversat de rîul Ciorna, afluentul rîului Nistru. Se întîlnesc multe izvoare de apă potabilă, apele subterane se află la adîncimile cuprinse între 0,5 m şi 10-15 m.

Rezina

20140424152313910Rezina este oraș în Republica Moldova, centrul administrativ al raionului cu acelaşi nume. Suprafaţa construită a oraşului constituie circa 4.83 kilometri pătraţi, avînd un perimetru de 12.96 km. În subordinea administrativă a orașului Rezina se află satele Boşerniţa, Ciorna şi Stohnaia. Situat în partea de nord-est a Republicii Moldova, pe malul drept al rîului Nistru, orașul Rezina este situat la o distanță de 100 km de municipiul Chișinău.

Prima atestare a localităţii Rezina, se regăsește într-un document din 5 februarie 1495, emis de camcelaria domnească prin care domnitorul Ţării Moldovei Ştefan cel Mare întăreşte lui Toader, pisar, satul Rezina, unde a fost Alexa vătăman, pe Nistru, la gura Rezinei, cumpărat de la rudele acestuia, strănepoţi ai panului Negrea cu 70 de zloţi tătăreşti.

Numele „Rezina” provine de la hidronimul Rezina, afluent al rîului Nistru, atestat în documentele moldoveneşti în anul 1437 şi la gura căruia s-au aşezat cu traiul primii locuitori.

Satul Rezina este mult mai vechi decît prima sa mențiune documentară, căci la începutul secolului al XV-lea este proprietatea lui Negrea vornicul, boier în slujba lui Alexandru cel Bun.

În anul 1935 comuna rurală Rezina din judeţul Orhei a primit statutul de comună urbană.

După instaurarea puterii sovietice, în 1940, localității Rezine i se oferă statutul de oraș. Istoria Rezinei în perioada postbelică  a fost marcată de foamete, represiuni, transformări forţate in economie, politică şi viaţa socială. În perioada 1956- 1965 se produc modificări de ordin administrativ-teritorial, demografic, economic şi social-cultural.

La marginea de sud-vest a oraşului Rezina arheologii au descoperit în anul 1946 urmele unei aşezări întărite. Aşezarea înaltă, cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 50 m, avea o forma ovală. Coastele laterale ale promontoriului apărau aşezarea în caz de atac. Marginea de nord a promontoriului a fost fortificată suplimentar cu un val de pămînt. Istmul îngust care lega promontoriul cu cîmpia era întretăiat de un şanţ adînc, intărit din interior cu un val înalt de pămînt. Linia de fortificaţii unea malurile opuse ale rîpii, întretăind promontoriul şi barînd accesul pe promontoriu dinspre cîmpie. Alte cîteva fortificaţii a transformat dealul într-o adevărată cetăţuie. Şanţul avea adîncimea de 1,5 m şi lăţimea de circa 4 m, iar valul de pămînt atingea înălţimea de 2 m. Arheologii au constatat că această cetăţuie a fost construită de populaţia getică, care a locuit în aceste ţinuturi cu 2300-2400 de ani în urmă.

Aici au fost găsite şi obiecte care au aparţinut populaţiei băştinaşe din secolele al X-lea – al XII-lea. Aceasta, probabil, a folosit ruinele cetăţii parasite de populaţia getică cu zece secole anterior.

În anul 1966 la Rezina s-a descoperit un tezaur format din circa o sută de monede  turceşti (aspri), bătute pe timpul sultanului Suleiman Magnificul (1520-1566).

Rîbnița

0_c79fb_91511867_XXL
Rîbnița este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Orașul este situat la o distanță de 130 km de Chișinău. Localitatea Rîbnița a fost menționată documentar în anul 1657.

Primele informatii despre o localitate pe teritoriul Rîbniței datează din anul 1657 în lucrarea călătorului turc Evlia Celebi, care a călătorit prin Moldova și ținuturile învecinate în anii 1656-1657. Rîbnița apare și ca o așezare pe o hartă a Marelui Ducat al Lituaniei și a Regatului Poloniei. Există mai multe ipoteze cu privire la originea numelui orașului. Denumirea ar proveni de la rîul Rîbaneț – un afluent al Nistrului pe care este amplasat orașul.

În 1924 Rîbnița capătă statut de orășel și centru raional în cadrul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, în 1938 i se acordă statut de oraș.

În prezent Rîbnița este un centru indistrial. Funcționează Uzina de zahăr, Uzina metalurgică, Uzina de ciment, Uzina de pompe.

Orhei

vezd_v_orgeev_61977900_29127700
Orhei este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Orhei.  Amplasat în partea centrală a republicii,  pe malul rîului Răut, oraşul Orhei este situat la o distanţă de 46 km de Chișinău.

Primele menţiuni documentare ale Orheiului datează din ultima treime a secolului al XV-lea şi se referă la pîrcălabii cetăţii Orhei, situată la 18 km mai jos pe cursul Răutului de locația actuală a orașului Orhei. S-au făcut mai multe încercări de a explica toponimul Orhei. Conform unei versiuni Orhei ar deriva de la cuvîntul unguresc „var” cu sensul de oraş. O altă ipoteză susține că ar fi un termen cu utilizare locală care indica locul unde fusese o gospodărie, curte, etc. Unii consideră că este de provenienţă turanică, iar „orga” înseamnă reşedinţa hanului.

Orașul Orhei are o istorie veche și bogată. Orheiul de astăzi a avut în trecut o altă vatră, care mai multe secole în urmă a fost părăsită. Populația a abandonat vechea localitate de pe Răut, întemeind o altă așezare cu aceeași denumire Orhei, situată la 18 km mai jos pe cursul Răutului. Vechiul oraș părăsit în primele decenii ale secolului al XVI-lea este cunoscut astăzi sub denumirea Orheiul Vechi, iar noua așezare apărută pe la mijlocul secolului al XVI-lea, a fost numită Orhei. Așezarea veche a devenit un sat obișniut care a dispărut la începutul secolului al XVIII-lea.

Atestări certe ale oraşului Orhei avem din perioada domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, de pe la 1554, cînd s-a lucrat la digul de la confluenţa rîurilor Cula și Răut, atunci formîndu-se lacul din faţa localităţii despre care a scris și Dimitrie Cantemir: „Tîrgul este frumos şi înzestrat cu de toate cele necesare pentru viaţă, avînd un lac cu o insulă, cîndva remarcabilă, unde creşte viţă de vie”. Catastiful din 1591 înregistrează în ținutul Orhei 2 657 de oameni săraci, 380 de curteni și 226 de nemeși.

În 1998 oraşul Orhei a devenit reşedinţa judeţului Orhei. Odată cu revenirea la raioane în calitate de unități territorial-administrative conform legii din 2001, orașul Orhei capătă statut de centru al raionului omonim.

Orașul Orhei este amplasat într-un cadru natural foarte variat și ocupă o suprafață de 2047 ha. Terenurile agricole extravilane ocupă 218 ha, cariera de piatră Ivanos – 54 ha. Rîurile Răut și Ivanos fac parte din rețeaua hidrografică a Nistrului. Sursele principale de alimentare a rîurilor sînt apele subterane, ploile şi zăpada.

Zona Orheiului se caracterizează prin cel mai bogat fond forestier, reprezentat de Codrii Moldovei. Speciile de arbori şi arbuşti care cresc în pădurile din regiune se folosesc ca materie primă pentru confecţionarea articolelor de artizanat. Totodată, fondul forestier poate fi utilizat ca resursă pentru dezvoltarea turismului, recreaţiei şi cinegeticii. Suprafața totală a spațiilor verzi din intravilan este de 184 ha sau 9,1% din suprafața totală a orașului din care 70% sunt acoperite cu vegetație forestieră.

Fauna regiunii este reprezentată de mistreţul sălbatic, bursuc, nevăstuică, vulpea roşcată, jderi, căprioare, etc. Dintre rozătoare aici se întîlnesc veveriţa, hîrciogul de pădure, iepurele, etc. Din păsări se întîlnesc mierla, porumbelul de pădure, gaiţa, cinteza, prepeliţe, bîtlani, cocostîrci, raţele şi gâştele sălbatice, etc. În bazinele acvatice se întîlnesc următoarele specii de peşte: crap, plătică, şalău, morun, etc.

Orașul Orhei dispune de zăcăminte de argilă și piatră. Pe teritoriul urbei sînt terenuri ocupate cu cariere deschise, cu pietriș, bolăvăniș, terenuri cu exces permanent de umiditate, sărăturate, erodate, cu alunecări de teren și ravene.

Criuleni

22249929
Criuleni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Criuleni. Orașul Criuleni ocupă o suprafaţă de 3.117 ha. Amplasat într-o regiune de coline şi şes, pe malul drept al rîului Nistru, oraşul Criuleni este situat la o distanţă de 45 km de Chișinău. În subordinea administrativă a oraşului Criuleni intră satele Ohrincea şi Zolonceni.

Prima atestare documentară a localităţii Criuleni datează din anul 1607, cînd este cumpărată de Nicoară Donici cu 100 zloţi tătăreşti şi trei cai buni. Recensămîntul efectuat de administraţia militară rusă în anul 1774 atestă la Criuleni 28 de gospodării. În 1796 la Criuleni este înălţată o biserică din lemn, iar în 1814 din piatră. La 1859 Criulenii  aveau 350 de case cu 1100 de locuitori.  Aici se organizau două mari tîrguri – de Sf. Gheorghe şi de Pocroave.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea la Criuleni funcţionează un pod plutitor peste Nistru, o moară plutitoare, patru  fabrici de vopsire a lînii, fabrică de producer a alcoolului etilic, o brutărie.  În 1866 este inaugurată şcoala parohială. Către anul 1870 localitatea numără 226 de gospodării cu 892 de locuitori.

La începutul secolului al XX-lea la Criuleni activează şcoala de zemstvă, care are şi o bibliotecă cu 289 titluri de carte, este instalată legătura telefonică şi este deschis un punct medical. În vara anului 1941 numărul populaţiei este de 1852 de oameni, diminuîndu-se pînă la 1323 către vara anului 1949.

După acordarea statutului de centru rational la Criuleni se construiesc o serie de întreprinderi industriale şi de deservire a populaţiei.

Dubăsari

dsc08700

Dubăsari este un oraş din Republica Moldova, situat pe malul stîng al rîului Nistru. Centru administrativ al raionului cu acelaşi nume. La Dubăsari funcţionează cea mai mare centrală hidroelectrică din Republica Moldova.

Există ipoteza că numele oraşului este derivat din cuvântul tătăresc Tembosary însemnând “dealuri galbene”. O altă etimologie este cea de la vechiul cuvânt dubăsar (“luntraş”). Cuvîntul este de origine slavă, avînd la bază cuvîntul dub „stejar”, care în limba noastră a dat naştere formelor dub, duboaie şi dubas, acestea din urmă avînd semnificaţia „luntre mare”. Lucru firesc, deoarece pe vremuri luntrile se construiau şi prin scobirea trunchiurilor de copaci cu lemnul tare (stejar, frasin ş.a.). Tradiţiile locale susţin că aşezarea a apărut pe locul unde rîul Nistru se trecea pe un pod construit din astfel de luntre.

În apropiere de Dubăsari s-au descoperit artefacte din epoca de piatră.

În documentele sec. al XIX-lea localitatea figurează cu numele Dubăsarii Noi. Documentele atestă satul începînd cu anul 1523. În 1780 a fost clădită biserica-catedrală Adormirea Maicii Domnului cu binecuvîntarea mitropolitului Daniil. A existat biserica pînă la 1809, cînd pe locul ei a fost înălţată biserica de piatră. În 1772 Dubăsarii Noi primeţte statut de oraş, avînd 52 de gospodării – 72 de bărbaţi moldoveni „capi de familie” şi 4 evrei. În 1792 aici trăiau 3005 locuitori. Călătorul rus Pavel Sumarokov, trecînd în 1799 prin mai multe localităţi din stînga Nistrului, oferă date preţioase privitoare la componenţa lor etnică. Pentru această localitate se arată că locuitorii sunt „moldoveni, greci, bulgari, evrei şi cîţiva ruşi”, avînd circa 300 de gospodării, în 1850 aici trăiau 4298 locuitori moldoveni, români, ucraineni, evrei. La 1906 Dubăsarii Noi avea 2057 de ogrăzi cu 5403 bărbaţi şi 5711 femei.

În timpul conflictului din Transnistria, sovietul orăşenesc (consiliul local) al oraşului s-a declarat de partea separatiştilor din Tiraspol (cu 49 voturi din 86), în timp ce sovietul raional s-a declarat de partea autorităţilor Republicii Moldova.

Grigoriopol

216_529084174

Grigoriopol este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea este situată pe malul stîng al Nistrului la o distanță de 53 km de Chișinău. Conform recensămîntului din 2004 orașul avea o populație de 11 473 locuitori.

Orașul Grigoriopol a fost întemeiat în anul 1792 pe locul sloboziei Ciorna, de către armenii veniți din Izmail, Chilia și Căușeni.

Arheologii consideră că primii oameni s-au stabilit aici cu traiul mai mult de 14 mii de ani în urmă. Au fost depistate urme de vechi așezări, cu rămășițe ale uneltelor de muncă din cremene din paleolitic. Migratorii turanici au lăsat 9 movile funerare. Primele aşezări ale moldovenilor , fugiți pe Nistru de opresiunea fiscală exagerată apar în secolele XVII-XVIII. Acestea sînt Speia, Teia, Taşlîc, Butor, Delacă, Mălăieşti. Se ştie, că Tratatul de pace de la Iaşi din 1791 oferă dreptul asupra acestei regiuni Rusiei.

În 1792, pe locul sloboziei Ciorna ia naştere colonie armenească Grigoriopolis. Planul construcţiei oraşului, fiind planificat de la bun început ca localitate urbană, a fost aprobat de Ecaterina II în acelaşi an. Există două versiuni privind originea numelui orașului: unii consideră că denumirea Grigoriopol a fost adoptată în cinstea cneazului Grigori Potiomkin, care a contribuit la constituirea coloniei armene; o altă versiune susține că armenii şi-au denumit aşezarea în cinstea Sf. Grigorie, iluminătorul întregii Armenii.

La 1799, în primii 7 ani de existenţă ai orașului numărul localnicilor a ajuns la 3435 de oameni. În 1804 cîrmuirea duhovnicească armeană îl trimite pe preotul Ovanes Barhadurov la tratament în Moldova, dar acesta rămîne în Botoşani, unde, de asemenea, era o biserică armenească. În 1887 orașul avea deja 6165 de locuitori și devine un centru economic și comercial important. Populația se ocupa de agricultură și meșteșuguri, în primul rînd prelucrarea pieilor și confecționarea diferitor articole din piele.

Grigoriopol făcea parte din județul Tiraspol, gubernia Herson. În 1924 este parte a RASSM. În același an primește statut de orășel în cadrul raionului Dubăsari.

În perioada sovietică la Grigoriopol au fost puse în funcțiune întreprinderi industriale și de prelucrare a producției agricole. Orașul are o fabrică de conserve, , fabrică de mobilă, fabrică de galanterie-textilă, combinat de panificaţie, o carieră pentru extracția de pietriș, carieră de piatră, moară, oloiniţă, fabrică de vinificatie, bază auto, centru de colectare a cerealelor.

Biserică creştină, biserică armenească, 3 şcoli, 4 biblioteci, 2 grădinite de copii, casă de cultură, cinematograf, centru de telecomunicatii, spital de circumscripţie, policlinică, farmacie, hotel, stadion, parc.

Chișinău

MAX_2799_

Municipiul Chișinău este capitala Republicii Moldova, centru urban cu important potenţial economic, social, cultural. Amplasat  în partea centrală a țării, orașul este traversat de rîul Bîc cu afluenții Durlești și Bulbocica. Suprafața orașului este de 120,1 km pătrați. În componența municipiului Chișinău intră cinci sectoare – Botanica , Buiucani, Centru, Ciocana, Rîșcani, șase orașe – Codru, Cricova, Durlești, Sîngera, Vadul lui Voda, Vatra și 28 de localități rurale.

Teritoriul ocupat actualmente de orașul Chișinău a fost locuit din cele mai vechi timpuri. În rezultatul investigațiilor arheologice au fost descoperite urme ale unor stațiuni din epoca paleolitică (35 000 – 8 000 ani î.Hr.), așezări din epoca timpurie a fierului (secolele X – VIII î. Hr.), ale culturii Cerneahov (secolele III-IV), tezaure cu monede romane din secolul al IV-lea, așezări din secolele VIII-IX, monumente ale perioadei tătaro-mongole de la mijlocul secolului al XIV-lea.  

Prima atestare documentară a Chişinăului datează din 17 iulie 1436, fiind menţionat printre reperele naturale ale hotarului moşiei lui Oancea Logofătul „…lîngă Bîc, … în dreptul Chişinăului lui Acbaş, la Fîntînă, unde este seliştea tătărească”. După prima atestare istorică, Chişinăul este frecvent menţionat în documentele interne, în legătură cu aşezările din apropierea sa – satul lui Oţel, atestat în 1436, din 1517 devenit satul lui Ieremia Vistiernicul, actuala suburbie Visterniceni, satul Buiucanii, atestaţi documentar în timpul lui Ştefan cel Mare, denumirea căruia a dat nume unui sector al Chişinăului, satul Hrusca, atestat în timpul lui Ştefăniţă,  satele Vovinţenii, Gheţeoanii (partea de jos a satului Visterniceni), Munceştii.

În 1856 Alexandru Bernardazzi devine arhitect principal al orasului, grație eforturilor căruia Chișinăul se transformă treptat într-un centru urban de tip european. Se construiesc noi edificii publice, se pavează străzile și piețele, se amenajeazș parcurile și scuarurile, pe arterele principale ale orașului se instalează felinare cu gaz lampant. În 1871 se construiește gara și se deschide circulația pe linia de cale ferată Chișinău-Tighina-Tiraspol. În 1892 este pus în funcțiune primul apeduct orășenesc. Chişinăul se extinde teritorial la sfîrşitul secolului al XIX-lea prin incorporarea satelor vecine – Visterniceni, Rîşcani (Gheţeoani), Vovinţeni, Munceşti, o parte a moşiei satului Buiucani.

În 1940, după instaurarea puterii sovietice, la 2 august 1940 este proclamată Republica Sovietică, Socialistă Moldovenească cu capitala la Chișinău.

Municipiul Chișinău este cel mai mare și dezvoltat centru economic al republicii, cu o pondere considerabilă în economia națională.

Anenii Noi

maxresdefault
Anenii Noi este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Anenii Noi. În subordinea administrativă a orașului Anenii Noi se află satele Albinița, Beriozchi, Hîrbovățul Nou, Ruseni și Socoleni. Amplasat în valea rîului Bîc, un afluent al Nistrului, oraşul Anenii Noi este situat la o distanţă de  36 km sud-est de Chișinău.

Localitatea Anenii Noi a fost atestată pentru prima dată la 27 iunie 1731 cu denumirea Paşcani pe Bîc. Localitatea nimerise în „hotarul celor două ceasuri”, hotar pus de turci de la Prut și pînă la Nistru care despărțea ținuturile moldovenești de Bugeacul stăpînit de tătari. Localitatea Pașcani era slab populată, transformîndu-se în cătun, însă nu a fost părăsită definitiv.  

Aici localnicii își aveau adăposturile de iarnă pentru vite, numite „anină”, de unde probabil se trage și denumirea de mai tîrziu a satului.

Recensămîntul din 1910 stabilește, că pe teritoriul aceleiași moșii se aflau două sate – Nicolaevca Veche nemțească cu 66 de gospodării și 319 locuitori, avînd în stăpînire 1986 desetine de pămînt și Nicolaevca Nouă rusească cu 82 de gospodării, 433 de locuitori avînd în stăpînire 426 desetine de pămînt. Nemții aveau propria biserică și școală unde copiii învățau în limba germană, iar creştinii ortodocși moldoveni și ruși mergeau la biserica din satul Bulboaca.

În anul 1926 Nicolaevca Nouă își schimbă denumirea în Anenii Noi, iar Nicolaevca Veche în Anenii Vechi. În 1940 nemții au plecat din Anenii Vechi în Germania, părăsind 106 gospodării şi 1713 ha de pămînt arabil. Către anul 1941numărul locuitorilor din Anenii Vechi și Anenii Noi se reduce de două ori, autoritățile fixînd 739 de locuitori (în anul 1930 populația reprezenta 1601 oameni).

În 1965 localității i s-a acordat statutul de orăşel. În subordonarea administrativă a orășelului Anenii Noi au intrat satele Albinița, Ruseni și Beriozchi În anul1969 localitatea Anenii Noi avea 6500 de locuitori. Odată cu deschiderea întreprinderilor industriale (fabrica de conserve, fabrica de pîine, coloana mecanizată, serviciul de prospecțiuni geologice, combinatul de dservire socială, etc.) se dezvoltă infrastructura orașului. În anul 1985 la Anenii Noia fost pusă în funcțiune filiala uzinei „Vibropribor”, spitalul raional, policlinica, blocuri locative.

Primele așezări umane pe locația actuală a orașului Anenii Noi au apărut în vechime, arheologii descoperind aici vatra unui sat din mileniul IV î.Hr. vechii locuitori ai așezării trăiau în case din nuiele unse cu lut, utilizau unelte de lucru din cremene, confecționau vase din lut. Pe malul rîului Bîc a fost descoperită vatra unui alt sat, datat cu secolele XV-XIV î.Hr. cu urme ale vieții și activității oamenilor din epoca bronzului.

În jurul orașului Anenii Noi au fost investigate  încă cinci vetre de sat părăsite în secolele II-IV. De asemenea  pe amplasamentul localității se află trei movile funerare lăsate de migratorii turanici. La marginea Anenilor Noi, pe valea Bîcului au fost descoperite mai multe vetre părăsite de sate din epoca medie, datate cu secolele VIII-XII și  XIV-XVII.

Bender

0_436bf_2c4554c5_XXL

Bender este un municipiu din Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 61 km de Chișinău. În componența orașului este inclusă comuna Proteagailovca. Localitatea Bender a fost menționată documentar în anul 1408 cu denumirea Tighina.

Localitatea Tighina a apărut la trecătoarea peste Nistru de pe o ramificare a vestitului drum moldovenesc. Pe acest drum mărfurile orientale se aduceau din Caffa prin Cetatea Albă, Iaşi, Suceava, Lvov, ajungînd în Europa Centrală. Tighina înseamnă în limba cumană „trecătoare”.

În documentele datînd din secolul XV Tighina este menţionată ca punct vamal. În privilegiul lui Alexandru cel Bun acordat negustorilor din Lvov în 1408 Tighina este pentru prima dată menţionată documentar, fiind pomenite vama, plata pentru strajă şi transportarea mărfurilor şi călătorilor de pe un mal pe altul.

La dezvoltarea economică a orașului a contribuit consctrucția în 1871 a căii ferate Tiraspol-Chișinău, cu podul peste Nistru. În 1874 a mai fost construită și calea ferată Bender-Galați. Astfel, la sfîrșitul sec. XIX Benderul devine unul dintre principalele centre de industrie și cultură din gubernia Basarabia. La 1901 оn Bender funcționa o fabricг de crupe; 2 mori cu aburi și 14 de vоnt; o fabricг de bere; 2 fabrici mari de cherestea, cu un venit anual de 185.000 ruble; o fabricг de seu și cоteva mai mici. Orașul avea 779 de prгvгlii, hanuri, hoteluri, cu un venit anual de circa 1.970.900 ruble.

Populația orașului, după recensămîntul din anul 1902, era de 35.400 locuitori.

În perioada sovietică orașul Bender este un important centru industrial. Aici au fost amplasate mai multe fabrici și uzine care exportau produse în 40 de țări ale lumii.

Căușeni

Causeni_Redescopera_Moldova_Teodora_Ursu_10
Căuşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Căuşeni. Situat în sud-estul Republicii Moldova la o distanță de 83 km de Chișinău, oraşul este traversat de rîul Botna şi afluentul lui, Lunguţa.

Orașul medieval Căușeni a apărut în proximitatea fostei localități Chișinăul Mare (Cîrnățeni), după distrugerea acesteia de către tătari pe la sfîrșitul secolului al XVI-lea. Istoricul Ion Chirtoagă consideră că tîrgul dispărut se găsea nu la Zaim, ci mai la vale de Căușeni, mai aproape de Nistru.

În anul 1535 într-un document emis de cancelaria domnească este menționat pîrcălabul de Ciobruciu Tomșa, care primea Chișinăul mare (azi satul Cîrnățeni). De aici își trage obîrșia actualul oras Căușeni.

Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului al XVIII-lea la Căușeni se afla una dintre reședințele mitropolitului Proilaviei, prin străduința căruia se restaurează Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Căuşenii se dezvoltă intensiv şi devin un centru important de comercializare a cerealelor şi vinului. O deosebită amploare cunoaşte localitatea după construcţia în anii ’80 ai secolului al XIX-lea a tronsonului de cale ferată Bender-Reni.

După includerea Basarabiei în componența Imperiului Rus, orașul degradează treptat pînă la localitate sătească. În toamna anului 1940 autoritățile sovietice au transformat Căușeniul în centru raional. În perioada postbelică în Căușenii se dezvoltă industria, crește populația. Fiind centru raional în 1965, obține statut oficial de oraș. Aici funcționau combinatul de conserve, fabricile de pîine și cărămidă, activau combinatul întreprinderilor comunale și combinatul de prestare a serviciilor, etc.

Ștefan Vodă

ccf5d71e904c81b1d28792e4f938940d_472Ştefan Vodă este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Ştefan Vodă.  Amplasat în partea de sud-est a republicii, oraşul Ştefan Vodă este situat la o distanţă de 105 km de Chișinău si la 32 km de stația de cale ferată Căușeni.

Istoria localităţii începe cu anul 1909, cînd aici a fost întemeiată colonia germană Kizil. Prin efortul coloniştilor a fost desţelenit și pus în valoare pămîntul, a fost construite case și anexe gospodărești.

În 1930 localitatea Chizil, intra în cadrul plasei Volintiri, judeţul Cetatea Albă, avînd 227 locuitori dintre care 191 erau nemţi. Către anul 1940 în Kizil erau 54 de case aranjate de-a lungul unei străzi.

Odată cu începerea celui de-al doilea Război Mondial coloniştii germani au fost forţaţi să emigreze, satul rămînînd pustiu. După război aici a fost întemeiată gospodăria colectivă „Pobeda” specializată în creşterea plantelor medicinale. În decembrie 1964 a fost înființat raionul Suvorov cu centrul raional Suvorov, pe baza satului Kizil. În anul 1990 la dorinţa locuitorilor oraşului i se dă denumirea actuală de Ştefan Vodă.

Astăzi Ștefan Vodă este un oraş modern, cu o arhitectonică în care sînt strict divizate cartierele locative, centrul cu instituţiile publice, de deservire socială, unităţile comerciale, zonele de agrement şi zona industrială a oraşului. E un oraş totalmente gazificat, aprovizionat cu apă potabilă, cu o reţea telefonică fixă şi mobilă dezvoltată, cu străzi iluminate. În anul 1995 în oraș a fost instalat monumentul lui Ştefan cel Mare.

                                                                  Sunt utilizate materiale de pe site-ul moldovenii.md.