Un atlet va alearga ultramaratonul Rubicon pentru a ajuta o fetiță bolnavă


O fetiță de doar patru ani și jumătate luptă cu o durere insuportabilă zi de zi. Micuța Patricia Zabulica a fost diagnosticată cu neuroblastom retroperitoneal, un tip rar de cancer care afectează copiii, majoritatea cu vârstă de până în cinci ani, boală care nu o lasă să se bucure de viață ca restul fetițelor de vârsta sa.

Pentru intervenția chirurgicală din Italia este nevoie de sumă enormă de bani, de aceea Iurie Noroc, student în anul șase la medicină, și-a propus să o ajute prin participarea sa în cadrul Ultramaratonului Rubicon, care va avea loc pe 1-3 februarie curent. Tânărul va încerca să alerge 200 de kilometri timp de trei zile, astfel sensibilizând oamenii și îndemnându-i să o ajute pe Patricia.

Iurie spune că a fost pasionat din totdeauna de sport, reușind în decursul anilor să se impună la nivel național în mai multe tipuri de sport, cum ar fi: volei, fotbal și atletică ușoară. Totuși, în primăvara lui 2017 a decis să renunțe pentru o perioadă la toate activitățile care îl solicitau din punct de vedere fizic, fiind mai mult concentrat pe studii. Pauza, însă, nu a durat prea mult.

„A fost un șoc în care îmi pierdeam din adrenalină… Acest gând a durat săptămâni, când am înțeles că nu pot trăi fără sport. Noi antrenamente, locuri noi, am început să mă axez pe atletică, antrenamente zilnice, până într-o zi când am hotărât destul de curajos și îndrăzneț să particip la primul meu Semi-maraton Mondial din București. O experiență ce nu o pot descrie, pentru prima oară, emoții la start, totuși 21 km, am reușit, ocupasem locul 200 din cei 3000 de participanți. Au urmat durerile și crampele musculare insuportabile, dar totuși mi-am învins propria ambiție”, spune Iurie.

În acel an, adaugă tânărul, a mai participat la patru semi-maratoane, toate având câte un obiectiv sportiv și umanitar – cel de a aduna fonduri de caritate. Unul dintre cele mai memorabile experiențe pentru Iurie a fost  maratonul de 42 de km din luna martie 2018, organizat la Treviso.

„În viață, am primit un șah ascuns din partea timpului și am înțeles că e momentul să schimb, să fac ceva pentru societatea noastră. Mi-au lăsat o amprentă pe suflet, copiii, care din păcate sunt nevoiți să lupte cu suferința încă de la vârste fragede. Lacrimi în ochi, părinți disperați, nu îmi pot întruchipa nici pentru o clipă starea în care ei se află. Orice încercare e o lecție pentru mine, de aceea am hotărât să îi ajut pe acești copii”, spune Iurie.

În cadrul Ultramaratonului RUBICON, 180 de concurenți din toată lumea vor trebui să alerge 540 de km prin Moldova, în dependență de numărul de etape selectate, indiferent de condițiile climaterice, fie zi sau noapte. Tânărul moldovean vrea să se autodepășească și să parcurgă 200 de km.

„E competiția vieții pentru că voi încerca să îmi depășesc limitele, voi încerca să alerg pentru el, pentru copilul-minune, ce are nevoie de ajutor. Voi încerca tot acest timp să sensibilizez întreaga lume pentru a aduna fonduri cu scop de tratament”, spune acesta.

De asemenea, menționăm că doritorii de a oferi o mână de ajutor micuței, pot dona bani pe contul bancar indicat mai jos:

Zabulica Diana – titular MOLDINCONBANK 
Numarul card: 4028 1100 7936 3062
Telefon de contact: 069538455

Notă! Neuroblastomul pornește cel mai adesea în abdomen, mai ales în zona glandelor suprarenale sau în zone ale țesutului nervos din partea din spate a abdomenului, dar se poate răspândi către alte părți ale corpului, cum ar fi la oase, ficat sau piele, prin intermediul vaselor de sânge și al sistemului limfatic. Neuroblastomul produce adesea niște substanțe denumite catecolamine. Organismul uman descompune aceste substanțe în alte substanțe care sunt eliminate prin urină. În cazul neuroblastomului glandele suprarenale produc catecolamine în cantități mult mai mari decât în mod normal.

zugo.md